Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu înaintea icoanei sale „Bucuria tuturor necăjiţilor”

natalia_md-bucuria-tuturor-celor-necajiti

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Preabinecuvântată Maică a lui Hristos, Dumnezeu Mântuitorul nostru, bucuria tuturor necăjiţilor, cercetarea bolnavilor, ocrotitoarea neputincioşilor, acoperitoarea văduvelor şi orfanilor, mângâietoarea cea de nădejde a maicilor în­tristate, ajutătoarea şi limanul cel totdeauna gata al tuturor neajutoraţilor! Ţie, Preamilostivă, ţi s-a dat de la Cel Preaînalt harul de a mijloci pentru toţi şi de a-i izbăvi din necazuri şi din dureri, pen­tru că însăţi ai îndurat necazuri şi dureri cumpli­te, privind la pătimirea cea de voie a Fiului tău iubit şi văzându-L pe El răstignit pe cruce, când ţi-a străpuns inima sabia cea prorocită de Simeon.

     Aşadar, o, Maică iubitoare de fii, ia aminte la glasul rugăciunii noastre, mângâie-ne pe noi, necăjiţii, ca ceea ce eşti mijlocitoarea cea de nădejde a bu­curiei. Stând înaintea Tronului Preacuratei Treimi de-a dreapta Fiului Tău, a lui Hristos Dumnezeul nostru, poţi, dacă vei voi, să ceri pentru noi toate cele de folos. Pentru aceasta, cu inimă credincioa­să şi cu suflet iubitor, cădem la tine ca la o Stăpâ­nă şi Împărăteasă, şi cutezăm a striga ţie cu gra­iurile Psalmistului: ascultă, Fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi auzi rugăciunea noastră, şi izbăveşte-ne pe noi de nevoile şi necazurile ce ne împre­soară, că tu plineşti cererile tuturor credincioşilor, ca ceea ce eşti Bucuria necăjiţilor, dăruind suflete­lor lor pace şi mângâiere.

     Iată, vezi nevoia şi ne­cazul nostru: arată-ne mila ta, trimite mângâiere inimii noastre rănite de întristare, dăruieşte-ne la­crimi de pocăinţă spre curăţirea păcatelor noas­tre şi spre potolirea mâniei lui Dumnezeu, ca având inimă curată, conştiinţă bună şi nădej­de neîndoielnică, să alergăm la mijlocirea şi pa­za ta. Primeşte, Preamilostiva noastră Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, rugăciunea pe care o aducem ţie cu râvnă, şi nu ne lepăda pe noi, cei nevrednici de bunătatea ta, ci dăruieşte-ne izbă­vire din necazuri şi din dureri, apără-ne de toată bântuirea vrăjmaşului şi de clevetirile omeneşti, fii nouă ajutătoare grabnică în toate zilele vieţii noastre, ca sub acoperământul tău de Maică să rămânem nevătămaţi pururea, păziţi cu ocroti­rea şi rugăciunile tale către Fiul tău şi Dumne­zeu, Mântuitorul nostru, Căruia se cuvine toa­tă slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Un gând despre „Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu înaintea icoanei sale „Bucuria tuturor necăjiţilor”

  1. Pingback: Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” | Apihima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.