Începutul Postului Nașterii Domnului

Postul este o harismă dumnezeiască, este hrana îngerilor, prietenul fecioarelor, sporul în cele ale casei; postul este apărătorul celor ce se pocăiesc, însoţitorul rugăciunii, începutul bogăţiei duhovniceşti, mângâierea celor săraci, ajutorul celor în necazuri; postul alungă somnul şi aduce cântarea de imnuri, postul este apa care ne răcoreşte, pregătindu-ne să bem din izvorul nemuririi.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

izvorul-sanatatii-viata-in-hristos

Sfinţii Părinţi ai Bisericii afirmă că postul este întru totul duhovnicesc. Abstinenţa de la mâncărurile de toate felurile şi grase nu are decât un singur scop: întărirea sufletului pentru a rezista în războiul dus de trup (împotriva poftelor şi a patimilor), spre a se arăta biruitor şi a primi de la Dumnezeu, Dătătorul Legii, cununa neveştejită a biruinţei.

Sfântul Vasile cel Mare defineşte postul ca înstrăinare de rele, spunând: „Binele postului nu izvorăşte de pe urma înfrânării de la mâncăruri numai; pentru că adevăratul post înseamnă alungarea şi înfierarea relelor; dezleagă orice legătură pe care o ai cu nedreptatea; renunţă la a-ţi întrista aproapele; iartă-i datoriile (pe care le are faţă de tine); nu posti numai în împrejurări grele şi când te afli în duşmănie (cu aproapele); nu mănânci carne, dar îţi mănânci (de viu) fratele; te abţii de la vin, dar nu şi de la injurii; aştepţi să te împărtăşeşti (când vine) seara, dar îţi petreci ziua în tribunale”; şi iarăşi: „Postul înseamnă înfrânarea limbii, stăpânirea mâniei, îndepărtarea de pofte, calomnie, minciună, jurăminte [strâmbe]; întru acestea, aşadar, este postirea cea bună.” Continuă lectura

26 August – Pomenirea Sfinţilor Adrian şi Natalia

Sfinţii Adrian şi Natalia

 

10

26 august, Nicomidia, vestul Asiei Mici, începutul sec. IV

Iată una dintre cele mai măreţe povestiri despre o soţie ce-şi îndeamnă soţul să sufere mucenicia. Este o pildă supremă de credinţă neclintită, care ştie că scurta pierdere a soţului aici, pe pământ, pentru Hristos, înseamnă a-l dobândi din nou, de-a pururea, în împărăţia cerurilor.

Născut din neam ales, Adrian avea douăzeci şi opt de ani, fiind în floarea tinereţii, puternic şi chipeş, bine chivernisit în slujba împărătească. Avea o soţie tânără şi frumoasă, numită Natalia, cu care era căsătorit de treisprezece luni.

Într-o zi, în vremea ultimei mari prigoane a creştinilor, sub Împăratul Maximian, douăzeci şi trei de creştini au fost aduşi înaintea Împăratului şi chinuiţi crunt, aproape de moarte. Adrian era unul dintre dregătorii împărăteşti ce priveau suferinţele acelor oameni şi auzeau cu câtă vitejie îşi apărau credinţa în Hristos.

Apoi, pe când mucenicii zdrobiţi în bătaie erau duşi la palatul tribunului spre a li se înscrie numele, Adrian i-a întrebat ce nădăjduiau să dobândească îndurând asemenea suferinţe. Ei i-ai vorbit despre negrăita frumuseţe şi slavă a raiului şi i-au citat din 1 Corinteni 2, 9: Cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea a auzit, nici la inima omului s-au suit, acestea au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pe dânsul.

Auzind aceste vorbe, Adrian s-a dus la cel ce scria şi i-a spus: „Scrie şi numele meu împreună cu cele ale sfinţilor aceştia; şi eu sunt creştin“. Când împăratul a auzit aceasta, l-a întrebat: „Ţi-ai pierdut minţile?“ Adrian a răspuns: „Nu mi le-am pierdut, ci mi le-am aflat!“ Astfel că a fost întemniţat împreună cu ceilalţi.

Când soţia sa Natalia a aflat prima dată de întemniţarea lui, s-a mâhnit. Însă când a aflat că era întemniţat pentru Hristos, s-a bucurat mult, căci în taină era creştină. A îmbrăcat veşminte frumoase şi a dat fuga la temniţă să sărute legăturile soţului ei. L-a binecuvântat pentru hotărârea de a muri ca mucenic şi l-a sfătuit să rămână tare, îndemnându-i pe cei împreunăprinşi să se roage pentru el. Apoi Adrian a trimis-o înapoi acasă, rugând-o să fie liniştită şi să nu se teamă pentru el.

Apropiindu-se clipa muceniciei lui, temnicerii i-au îngăduit să meargă acasă şi să-şi ia rămas bun de la familie. Văzându-l că vine, Natalia, crezând că şi-a pierdut curajul şi a fugit din temniţă, a încuiat uşa casei şi a strigat la el, învinovăţindu-l că este un lepădat de Hristos şi iubitor al vieţii acesteia. I-a adus aminte de cuvintele Domnului, cel ce se va lepăda de mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Tatălui meu care este în ceruri (Mat. 10, 33). Se numea pe sine nenorocită, căci el o împiedica să se bucure de slava de a fi numită soţie de mucenic. Blagoslovenia pe care se aştepta să o primească, spunea ea, se preschimbase în nenorocire.

Dar când a aflat că ţelul venirii lui era altul decât îşi închipuia, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie, şi l-a sărutat. Iar Adrian a strigat: „Blagoslovită eşti tu, soţia mea! Tu ai ajuns să-L cunoşti pe Dumnezeu, pentru ca soţul tău să se mântuiască. Cu adevărat, soţia mea, tu îţi iubeşti bărbatul! Blagoslovenia îţi va fi deci cunună, căci deşi nu ai îndurat tu însăţi chinurile, ai fost părtaşă la suferinţele mucenicilor prin mila faţă de ei“. Continuă lectura

Pomenirea Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul

Pomenirea Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul

sf_ilie_15

 

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă.

.

Istoria poporului evreu este presărată de episoade în care personalităţi de seamă au contribuit la reabilitarea religios-morală a evreilor. Înconjuraţi de popoare păgâne politeiste, cu o viaţă morală decăzută, evreii au avut multe momente în care s-au îndepărtat de Dumnezeu şi au îmbrăţişat cultul zeilor păgâni. A fost nevoie mereu de oameni care să readucă poporul ales la credinţa adevărată. Acesta este cu precădere contextul în care au apărut proorocii sau profeţii. Pe lângă viaţa lor curată, sfântă, proorocii au vorbit cu Dumnezeu şi au transmis oamenilor voia sa divină. Unul dintre cei mai mari profeţi ai evreilor este Sf. Ilie Tesviteanul. Continuă lectura

Predica PF Daniel – Duminica a III -a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)

Duminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii) Matei 6, 22-33:

Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care este in tine, este intuneric, cu cat mai mult va fi intunericul! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe altul va iubi, sau de unul se va tine si de celalalt nu va avea grija; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. Drept aceea va spun voua: sa nu va ingrijiti pentru viata voastra gandind ce veti manca, ori ce veti bea; nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca. Oare nu este viata mai mult decat hrana, si trupul, decat imbracamintea? Uitati-va la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in hambare, si Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Au nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? Şi cine dintre voi, oricat si-ar pune el mintea, poate sa-si adauge la statura sa un cot? Iar de imbracaminte ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, si totusi va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea sa, nu s-a imbracat ca unul dintre ei. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu in acest fel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, o putin credinciosilor? Deci, sa nu duceti grija zicand: ce vom manca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom imbraca! Caci toate acestea le cauta paganii; doar stie Tatal vostru cel ceresc ca aveti nevoie de toate acestea. Ci cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua.

† DANIEL,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sfanta Evanghelie din Duminica a III-a dupa Rusalii ne arata sensul adevarat al vietii crestine si modul in care trebuie sa traim viata ca oameni liberi din punct de vedere spiritual. Hristos Domnul incepe cuvantul Sau printr-o remarca, spunand: ‘Luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care este in tine, este intuneric, cu cat mai mult va fi intunericul!’(Matei 6,22-23). Sfintii Parinti ai Bisericii au interpretat lumina aceasta a ochiului sufletesc ca fiind constiinta sau discernamantul, adica putinta omului de a distinge intre sensul adevarat al vietii si multele devieri sau rataciri de la adevar in viata noastra. Mantuitorul Iisus Hristos vrea sa ne spuna ca daca avem constiinta curata si gandire dreapta, viata noastra se umple de lumina. Insa daca ratiunea sau discernamantul omului sunt intunecate de patimi egoiste si ganduri necurate, atunci viata omului pe pamant devine o existenta intunecata. Mintea, ca ochi sufletesc, este cea care ne conduce in viata, ea ne apropie de Dumnezeu cand Il cautam pe El, sau ne departeaza de Dumnezeu, cand ne atasam in mod excesiv sau exclusiv de lucrurile trecatoare, neglijand chemarea noastra la viata si fericirea vesnica. Cu alte cuvinte, Mantuitorul Iisus Hristos ne indeamna sa avem mai intai grija de suflet si de dobandirea vietii vesnice netrecatoare, iar apoi sa ne ingrijim de mancare, bautura si imbracaminte, adica de cele care sunt necesare vietii biologice.

Continuă lectura