26 August – Pomenirea Sfinţilor Adrian şi Natalia

Sfinţii Adrian şi Natalia

 

10

26 august, Nicomidia, vestul Asiei Mici, începutul sec. IV

Iată una dintre cele mai măreţe povestiri despre o soţie ce-şi îndeamnă soţul să sufere mucenicia. Este o pildă supremă de credinţă neclintită, care ştie că scurta pierdere a soţului aici, pe pământ, pentru Hristos, înseamnă a-l dobândi din nou, de-a pururea, în împărăţia cerurilor.

Născut din neam ales, Adrian avea douăzeci şi opt de ani, fiind în floarea tinereţii, puternic şi chipeş, bine chivernisit în slujba împărătească. Avea o soţie tânără şi frumoasă, numită Natalia, cu care era căsătorit de treisprezece luni.

Într-o zi, în vremea ultimei mari prigoane a creştinilor, sub Împăratul Maximian, douăzeci şi trei de creştini au fost aduşi înaintea Împăratului şi chinuiţi crunt, aproape de moarte. Adrian era unul dintre dregătorii împărăteşti ce priveau suferinţele acelor oameni şi auzeau cu câtă vitejie îşi apărau credinţa în Hristos.

Apoi, pe când mucenicii zdrobiţi în bătaie erau duşi la palatul tribunului spre a li se înscrie numele, Adrian i-a întrebat ce nădăjduiau să dobândească îndurând asemenea suferinţe. Ei i-ai vorbit despre negrăita frumuseţe şi slavă a raiului şi i-au citat din 1 Corinteni 2, 9: Cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea a auzit, nici la inima omului s-au suit, acestea au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pe dânsul.

Auzind aceste vorbe, Adrian s-a dus la cel ce scria şi i-a spus: „Scrie şi numele meu împreună cu cele ale sfinţilor aceştia; şi eu sunt creştin“. Când împăratul a auzit aceasta, l-a întrebat: „Ţi-ai pierdut minţile?“ Adrian a răspuns: „Nu mi le-am pierdut, ci mi le-am aflat!“ Astfel că a fost întemniţat împreună cu ceilalţi.

Când soţia sa Natalia a aflat prima dată de întemniţarea lui, s-a mâhnit. Însă când a aflat că era întemniţat pentru Hristos, s-a bucurat mult, căci în taină era creştină. A îmbrăcat veşminte frumoase şi a dat fuga la temniţă să sărute legăturile soţului ei. L-a binecuvântat pentru hotărârea de a muri ca mucenic şi l-a sfătuit să rămână tare, îndemnându-i pe cei împreunăprinşi să se roage pentru el. Apoi Adrian a trimis-o înapoi acasă, rugând-o să fie liniştită şi să nu se teamă pentru el.

Apropiindu-se clipa muceniciei lui, temnicerii i-au îngăduit să meargă acasă şi să-şi ia rămas bun de la familie. Văzându-l că vine, Natalia, crezând că şi-a pierdut curajul şi a fugit din temniţă, a încuiat uşa casei şi a strigat la el, învinovăţindu-l că este un lepădat de Hristos şi iubitor al vieţii acesteia. I-a adus aminte de cuvintele Domnului, cel ce se va lepăda de mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Tatălui meu care este în ceruri (Mat. 10, 33). Se numea pe sine nenorocită, căci el o împiedica să se bucure de slava de a fi numită soţie de mucenic. Blagoslovenia pe care se aştepta să o primească, spunea ea, se preschimbase în nenorocire.

Dar când a aflat că ţelul venirii lui era altul decât îşi închipuia, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie, şi l-a sărutat. Iar Adrian a strigat: „Blagoslovită eşti tu, soţia mea! Tu ai ajuns să-L cunoşti pe Dumnezeu, pentru ca soţul tău să se mântuiască. Cu adevărat, soţia mea, tu îţi iubeşti bărbatul! Blagoslovenia îţi va fi deci cunună, căci deşi nu ai îndurat tu însăţi chinurile, ai fost părtaşă la suferinţele mucenicilor prin mila faţă de ei“. Continuă lectura

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

pestera-teodora-sihla

Această floare duhovnicească şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, avea dregătorie ostăşească, aşa cum şi numele îl arată, fiind paznic al Cetăţii Neamţului şi armaş, adică făuritor de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă şi de buna creştere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora şi Maghiţa (Marghioliţa).
Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora a fost căsătorită de către părinţi, împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos şi arzând de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrăţişeze viaţa monahală. Marii sihaştri, vechii ei sfătuitori, ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile şi munţii din ţinutul Neamţ, precum şi duhovnicul care îi cunoştea firea evlavioasă şi râvna pentru rugăciunea de taină, o îndemnau spre viaţa de sihăstrie.
Astfel, fericita Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti – Vrancea, iar după doi ani, soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amândoi pe calea sfinţeniei şi a mântuirii. Continuă lectura

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț

iacob

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci lăsând lumea și patria ta, ai luat Crucea lui Hristos și în valea Iordanului te-ai așezat spre nevoință. Pentru aceasta și cu îngerii acum se bucură, Cuvioase Părinte Ioane, duhul tău. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Glasul 8)

***

***

Descoperirea moaştelor Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Sf_Ioan_Iacob_Hozevitul

***

Din ziua adormirii sale, mormântul Cuviosului Ioan Iacob a rămas aproape uitat în peştera „Sfânta Ana” timp de 20 de ani. Însuşi ucenicul său, Ioanichie, s-a mutat în lavra „Sfântului Gheorghe Hozevitul”. Numai în anumite zile sau când veneau pelerini români urcau pe scară la peşteră conduşi de ucenic, îi aprindeau lumânări şi candela la mormânt, tămâiau, făceau Vecernia în peşteră, cântau trisaghionul morţilor, cereau ajutorul marelui sihastru, ascultau pe scurt viaţa lui povestită de ucenic, sunau toaca şi coborau din peşteră cu ochii în lacrimi şi ziceau: „Ce mare a fost nevoinţa Cuviosului Ioan Iacob!”. Continuă lectura

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

iacob

***

     Sfântul preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi din pruncie se dovedea un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu.  După şase luni de zile de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. Continuă lectura

Sfânta Mironosiță întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

Sf-Mironosita-Maria-Magdalena 2

Sfînta Maria, numită Magdalena, a fost uceniţa şi mironosiţa lui Hristos cea dintîi şi cea mai mare decît toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numea Magdala şi de unde s-a şi numit Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pămînt a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, după judecăţile lui Dumnezeu, să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dînsa, precum Însuşi zice despre orbul din naştere. Tot prin voinţa dumnezeiască şi spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.

Auzind ea de Hristos, Mîntuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileii, că tămăduia toate bolile şi neputinţele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dînsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Domnul Cel multmilostiv, care cunoştea pe toate mai înainte de facerea lor, a gonit dintr-însa pe cei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcînd-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, făcînd-o să cunoască pe Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-Însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mîntuirea lumii.
Continuă lectura

Sfinții Mucenici: Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel

sfintii_mc_de_la_niculitel

***

În martirologiul siriac şi cel al Fericitului Ieronim din secolele III-IV sunt pomeniţi, pe lângă alţi 25 de martiri, şi patru martiri originari din Răsăritul Europei, numiţi: Zotic, Atal, Camasie şi Filip. Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Hristos sub împărăţia lui Diocleţian şi Maximian. Se crede că erau ostaşi în armata romană, dar, pentru credinţa lor în Hristos, au fost osândiţi la moarte prin tăiere cu sabia.

Nu se ştie exact data morţii lor, nici locul unde au fost martirizaţi. Unii cred ca au fost surghiuniţi la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini ai Imperiului Roman, care nu voiau să jertfească idolilor. După tradiţie, aceşti sfinţi martiri ostaşi au fost judecaţi de autorităţile romane în oraşul Noviodunum, tot în Dobrogea.

Prin secolele IV-V, s-a construit în localitatea Niculiţel, din judeţul Tulceade astăzi, o basilică din piatră cu hramul Sfântul Atanasie cel Mare, care a fost reînnoită în secolul XIII, în care au fost aşezate moaştele acestor sfinţi mucenici. Cu voia lui Dumnezeu, în anul 1971, luna septembrie, datorită ploilor abundente, pârâul Niculiţel a inundat şi a scos la lumină o criptă sub vechea temelie a bisericii din secolul IV, în care se aflau, într-un sicriu comun, moaştele acestor patru sfinţi mucenici. Pe peretele interior al criptei scrie în limba greacă: „Martyres tou Hristou”. Iar pe peretele opus scrie numele lor: „Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos”.

Această criptă martirică, recent descoperită, este unică în România şi în sud-estul Europei.

Moaştele acestor sfinţi martiri au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere, unde se păstrează şi astăzi, având zi de prăznuire 4 iunie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.