Rugăciune către Maica Domnului, pentru cei care nu pot învăța (la icoana – „Sporirea Minţii”)

icoana_maica_domnului_sporirea_mintii

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti, la cele dinainte de lume, mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici! Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa preacinstitei tale icoane!

Înduplecă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor – dreptate şi ne-căutare la faţa omului, păstorilor – înţelepciune duhovnicească, râvnă şi bună-paza sufletelor noastre, învăţătorilor – smerită înţelepciune, fiilor – ascultare şi nouă, tuturor, duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului.

Şi acum, Maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legătură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i către frica de Dumnezeu, înfrânare şi hărnicie.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, ceea ce esti mai cinstită decat heruvimii şi mai slăvită decât serafimii.

Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu, în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre Cer, pentru ca, prin ocrotirea şi ajutorul Tău, laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorul tuturor, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Predica la Taierea Capului Sf Ioan Botezatorului – PF Daniel

taierea capului sf ioan

In vremea aceea a auzit Irod imparatul vestea despre Iisus, caci numele lui Iisus ajunsese cunoscut si zicea ca Ioan Botezatorul s-a sculat din morti si de aceea puterile lucreaza in el. Altii insa ziceau ca este Ilie, iar altii ziceau ca este prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este Ioan caruia eu am pus sa i se taie capul; el s-a sculat din morti. Caci Irod trimitand, prinsese pe Ioan si-l legase in temnita, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip fratele sau, pe care o luase de sotie. Insa Ioan ii zicea lui Irod: nu-ti este ingaduit sa ai de nevasta pe femeia fratelui tau. De aceea Irodiada il pizmuia si voia sa-l omoare, dar nu putea pentru ca Irod se temea de Ioan, stiindu-l om drept si sfant, si il ocrotea; si cand il asculta sta mult pe ganduri si era bucuros sa-l asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: cand Irod de ziua sa de nastere, facea ospat dregatorilor si capeteniilor ostirii si fruntasilor din Galileea. Atunci fata Irodiadei intrand si jucand, a placut lui Irod si celor care sedeau cu el la ospat. Iar imparatul a zis fetei: cere de la mine orice voiesti, si-ti voi da. Şi s-a jurat fetei zicand: orice vei cere de la mine voi da tie, pana la jumatate din imparatia mea. Iar ea iesind a intrebat pe mama sa: ce sa cer? Iar Irodiada a zis: capul lui Ioan Botezatorul. Atunci, indata a intrat grabita la imparat si i-a cerut, zicand: vreau sa-mi dai numaidecat pe tipsie capul lui Ioan Botezatorul. Şi imparatul s-a intristat adanc, dar din pricina juramantului si din pricina celor care sedeau impreuna cu el la ospat nu a vrut sa-i nesocoteasca cererea. Şi trimitand indata pe paznicul temnitei, imparatul a poruncit sa aduca capul lui Ioan. Iar acela mergand; i-a taiat capul in temnita, l-a adus pe tipsie si l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Cand au aflat ucenicii lui, au venit, au luat trupul lui Ioan si l-au pus in mormant. Iar apostolii s-au adunat la Iisus si I-au spus toate cate au facut si cate au invatat pe oameni. (Marcu 6, 14-30)

Sarbatoarea Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este ultima dintre sarbatorile inscrise cu rosu in calendar din cursul anului bisericesc. Anul bisericesc incepe cu luna septembrie si se incheie cu luna august. Aceasta sarbatoare se adauga in luna august la sarbatorile Schimbarii la Fata a Domnului Hristos si Adormirii Maicii Domnului.Toate aceste trei sarbatori au fost randuite de Biserica pentru a forma in aceasta ultima luna a anului bisericesc un triptic de sarbatori cu semnificatie profetica (eshatologica) privind sfarsitul modului de existenta al lumii actuale, la venirea in slava a Domnului Hristos, cand El va judeca vii si mortii, pentru ca dreptii sa intre in Imparatia Lui care nu va avea sfarsit.Mantuitorul Iisus Hristos S-a Schimbat la Fata inainte de Rastignirea si Invierea Sa pentru a arata cu anticipatie Sfintilor Apostoli Petru, Iacob si Ioan slava Invierii Sale si slava celei de a doua veniri a Sa la sfarsitul veacurilor. Desi Schimbarea la Fata a Domnului s-a petrecut cu putin timp inainte de Patimirile Sale si inainte de Pasti, totusi aceasta sarbatoare a fost randuita de Biserica a fi praznuita nu inainte de Saptamana Sfintelor Sale Patimi, ci in ziua a sasea din ultima luna a anului bisericesc (6 august), pentru a ne reaminti ca in ziua a sasea de la inceputul lumii a fost creat omul dupa chipul lui Dumnezeu, spre a ajunge la asemanarea cu El.  Continuă lectura

26 August – Pomenirea Sfinţilor Adrian şi Natalia

Sfinţii Adrian şi Natalia

 

10

26 august, Nicomidia, vestul Asiei Mici, începutul sec. IV

Iată una dintre cele mai măreţe povestiri despre o soţie ce-şi îndeamnă soţul să sufere mucenicia. Este o pildă supremă de credinţă neclintită, care ştie că scurta pierdere a soţului aici, pe pământ, pentru Hristos, înseamnă a-l dobândi din nou, de-a pururea, în împărăţia cerurilor.

Născut din neam ales, Adrian avea douăzeci şi opt de ani, fiind în floarea tinereţii, puternic şi chipeş, bine chivernisit în slujba împărătească. Avea o soţie tânără şi frumoasă, numită Natalia, cu care era căsătorit de treisprezece luni.

Într-o zi, în vremea ultimei mari prigoane a creştinilor, sub Împăratul Maximian, douăzeci şi trei de creştini au fost aduşi înaintea Împăratului şi chinuiţi crunt, aproape de moarte. Adrian era unul dintre dregătorii împărăteşti ce priveau suferinţele acelor oameni şi auzeau cu câtă vitejie îşi apărau credinţa în Hristos.

Apoi, pe când mucenicii zdrobiţi în bătaie erau duşi la palatul tribunului spre a li se înscrie numele, Adrian i-a întrebat ce nădăjduiau să dobândească îndurând asemenea suferinţe. Ei i-ai vorbit despre negrăita frumuseţe şi slavă a raiului şi i-au citat din 1 Corinteni 2, 9: Cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea a auzit, nici la inima omului s-au suit, acestea au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pe dânsul.

Auzind aceste vorbe, Adrian s-a dus la cel ce scria şi i-a spus: „Scrie şi numele meu împreună cu cele ale sfinţilor aceştia; şi eu sunt creştin“. Când împăratul a auzit aceasta, l-a întrebat: „Ţi-ai pierdut minţile?“ Adrian a răspuns: „Nu mi le-am pierdut, ci mi le-am aflat!“ Astfel că a fost întemniţat împreună cu ceilalţi.

Când soţia sa Natalia a aflat prima dată de întemniţarea lui, s-a mâhnit. Însă când a aflat că era întemniţat pentru Hristos, s-a bucurat mult, căci în taină era creştină. A îmbrăcat veşminte frumoase şi a dat fuga la temniţă să sărute legăturile soţului ei. L-a binecuvântat pentru hotărârea de a muri ca mucenic şi l-a sfătuit să rămână tare, îndemnându-i pe cei împreunăprinşi să se roage pentru el. Apoi Adrian a trimis-o înapoi acasă, rugând-o să fie liniştită şi să nu se teamă pentru el.

Apropiindu-se clipa muceniciei lui, temnicerii i-au îngăduit să meargă acasă şi să-şi ia rămas bun de la familie. Văzându-l că vine, Natalia, crezând că şi-a pierdut curajul şi a fugit din temniţă, a încuiat uşa casei şi a strigat la el, învinovăţindu-l că este un lepădat de Hristos şi iubitor al vieţii acesteia. I-a adus aminte de cuvintele Domnului, cel ce se va lepăda de mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Tatălui meu care este în ceruri (Mat. 10, 33). Se numea pe sine nenorocită, căci el o împiedica să se bucure de slava de a fi numită soţie de mucenic. Blagoslovenia pe care se aştepta să o primească, spunea ea, se preschimbase în nenorocire.

Dar când a aflat că ţelul venirii lui era altul decât îşi închipuia, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie, şi l-a sărutat. Iar Adrian a strigat: „Blagoslovită eşti tu, soţia mea! Tu ai ajuns să-L cunoşti pe Dumnezeu, pentru ca soţul tău să se mântuiască. Cu adevărat, soţia mea, tu îţi iubeşti bărbatul! Blagoslovenia îţi va fi deci cunună, căci deşi nu ai îndurat tu însăţi chinurile, ai fost părtaşă la suferinţele mucenicilor prin mila faţă de ei“. Continuă lectura

Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii)

iisus_cu_petru_pe_mare

În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului. (Matei 14, 22-34)

***

Predica PF Daniel – (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii)

***

Predica IPS Bartolomeu -Umblarea pe mare – Potolirea furtunii

Predica PF Daniel – (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii)

iisus_cu_petru_pe_mare

În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului. (Matei 14, 22-34)

***

Sfanta Evanghelie din Duminica a IX-a dupa Rusalii contine o multime de invataturi duhovnicesti, folositoare mantuirii noastre si intelegerii tainei Sfintei Biserici in care este prezent Hristos si pe care Hristos o conduce. In primul rand, Evanghelia ne arata ca, dupa ce in mod minunat a saturat mii de oameni cu cinci paini si doi pesti, Hristos Domnul Se retrage in munte, in singuratate, ca sa Se roage. De ce? Ca sa ne invete sa multumim lui Dumnezeu pentru orice realizare sau izbanda din viata noastra. De ce Se roaga in singuratate? Pentru a nu fi laudat de multimile pe care le-a saturat prin inmultirea painilor si a pestilor. Dar si pentru a Se concentra deplin in rugaciunea catre Dumnezeu-Tatal. Cand Iisus Se roaga in singuratate, inima Sa se umple de harul iubirii milostive a Tatalui ceresc, pe care o impartaseste apoi multimilor. Continuă lectura

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

pestera-teodora-sihla

Această floare duhovnicească şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, avea dregătorie ostăşească, aşa cum şi numele îl arată, fiind paznic al Cetăţii Neamţului şi armaş, adică făuritor de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă şi de buna creştere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora şi Maghiţa (Marghioliţa).
Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora a fost căsătorită de către părinţi, împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos şi arzând de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrăţişeze viaţa monahală. Marii sihaştri, vechii ei sfătuitori, ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile şi munţii din ţinutul Neamţ, precum şi duhovnicul care îi cunoştea firea evlavioasă şi râvna pentru rugăciunea de taină, o îndemnau spre viaţa de sihăstrie.
Astfel, fericita Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti – Vrancea, iar după doi ani, soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amândoi pe calea sfinţeniei şi a mântuirii. Continuă lectura