Episcopia Huşilor derulează, pe perioada vacanţei de vară din acest an, a opta ediţie a proiectului eparhial de tabere pentru copii şi tineri "Copilărie şi credinţă", realizat în parteneriat cu Asociaţia "JoyCamps Romania", la care sunt aşteptaţi să participe peste 1.300 de beneficiari.
Copiii participă la atelierele de creaţie, muzică şi spiritualitate, dans şi la cursuri de prim-ajutor, vor fi implicaţi în activităţi sportive, tir cu arcul sau tehnici de orientare şi supravieţuire în natură şi vor lua parte la la rugăciunile de dimineaţă şi de seară oficiate de preoţii organizatori.
Fiecare tabără se încheie cu Sfânta Liturghie, unde toţi participanţii primesc împărtăşanie
"Timp de două luni şi jumătate trăim una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, alături de peste 1.300 de copii şi tineri, cărora le oferim bucuria unei tabere de patru zile, organizată chiar în satul sau oraşul lor. Prin activităţile din tabără ne propunem să le oferim participanţilor experienţe care să îi formeze şi să îi inspire: învăţăm împreună lucruri folositoare, ne jucăm, descoperim importanţa protejării naturii, petrecem timp de calitate unii cu alţii şi, mai presus de toate, ne rugăm şi Îl chemăm pe Dumnezeu în viaţa noastră. Credem că educaţia nonformală şi timpul petrecut în mijlocul naturii, unul dintre cele mai frumoase daruri ale lui Dumnezeu, reprezintă instrumente valoroase pentru o pastoraţie vie şi autentică, apropiată de copii şi tineri", a declarat coordonatorul Sectorului de activităţi cu tineretul al Episcopiei Huşilor, Marian Dumitru Rugină, citat pe site-ul instituţiei.
El a adăugat că, din 2018 şi până în prezent, au fost organizate peste 90 de tabere.
"Ajunşi la cea de-a opta ediţie, privim cu recunoştinţă la cele peste 90 de tabere organizate începând din anul 2018 şi ne dorim ca acest proiect să ajungă în cât mai multe comunităţi din judeţul Vaslui, ducând mai departe valorile care definesc fiecare ediţie. Totodată, îi încurajăm pe preoţii parohi să continue, pe parcursul întregului an, activităţile educative nonformale alături de copiii şi tinerii din parohii", a mai afirmat Marian Dumitru Rugină.
Taberele sunt organizate cu sprijinul preoţilor din parohiile judeţului, al primăriilor, şcolilor şi al unor sponsori.
În proiect sunt implicaţi peste 100 de voluntari animatori socio-educativi, care implementează activităţile şi atelierele taberelor.