Cuvant al Sfantului Preot Marturisitor Dumitru Staniloae despre Biserica romaneasca. Poporul roman, punte intre Apus si Rasarit
Prin ortodoxie influenta poporului roman s-a extins civilizator si spre slavii de dincolo de Nistru, iar romanii din Transilvania, persistand in ortodoxie, isi conservau originalitatea fata de popoarele din Apus.
BISERICA ROMANEASCA
Marea majoritate a poporului roman apartine, ca toate popoarele din rasaritul si sud-estul Europei, Bisericii Ortodoxe.
O nota caracteristica a acestei Biserici este legatura ei deosebit de intima cu fiecare dintre popoarele care fac parte din sanul ei. Cu toata unitatea ei dogmatica, Biserica Ortodoxa s-a adaptat fiintei etnice a fiecarui popor in asa masura, incat a devenit pentru fiecare o Biserica nationala. Ea a stiut sa impace ideea ecumenica cu necesitatile de existenta ale neamurilor intr-un chip desavarsit.
(...) Biserica a mers in Rasarit totdeauna cu neamul, si-a insusit aspiratiunile lui, a sintetizat misiunea ei sfanta cu grija pentru apararea si intarirea neamului si peste tot intre invataturile ei revelate si manifestarile sufletului etnic s-a creat o sinteza, care a facut fiecarui neam Biserica familiara.
Fenomenul acesta poate fi urmarit in toata istoria poporului roman, ca si in viata lui contemporana. Mai mult chiar ca la orice popor ortodox, Biserica a avut in istoria neamului romanesc un rol de primul ordin.
S-a spus ca persistenta poporului roman, ca o insula intr-un ocean de puternice si dinamice rase straine, este o enigma.
(...) Ca poporul roman are din primele veacuri un crestinism care vorbea in limba lui, ne-o arata faptul ca cuvintele de temelie ale credintei sale crestine sunt de caracter latin (biserica, botez, Craciun, intrupare, Cruce etc.) si nu slavone, cum ar fi trebuit sa fie daca primea crestinismul dupa veacul al V-lea sau daca ar fi inceput sa vorbeasca despre ale credintei in limba slavona, dupa ce a ajuns in contact cu slavii si s-a introdus in bisericile sale liturghia slavona.
Astfel, aceeasi credinta de origine rasariteana a ajutat poporul roman sa ramana intreg pe langa acelasi grai.
Romanii din Transilvania, persistand in ortodoxie, isi conservau originalitatea fata de popoarele din Apus cu care erau in contact si care s-ar fi putut servi de limba latina a Bisericii ca de cel mai ispititor mijloc de atractie. Dar, in acelasi timp, ramanand in credinta una cu romanii de pretutindeni, se pastra intre ei si aceia o legatura si un factor de circulatie in plus.
In acelasi timp, in latinitatea nepericlitata de slavism a romanismului transilvanean, cu care prin credinta ortodoxa se pastra in cea mai deplina comuniune, romanii din rasaritul si sudul Carpatilor aflau o intarire a fiintei lor etnice in fata slavonismului. Servindu-se de latinitate in fata slavonismului, iar de ortodoxie in fata ispitelor de la Apus, neamul romanesc si-a avut in aceasta sinteza miraculoasa puterea de aparare si de conservare.
Rolul acesta l-a implinit Biserica Ortodoxa in istoria poporului roman numai pentru ca s-a identificat cu soarta si fiinta lui.
Ortodoxia a dat in aceste veacuri neamului romanesc puterea sa implineasca rolul de cruciat al Europei. Prin pozitia lui geografica, asezat mai spre interiorul Europei, dar prin credinta legat de sud-estul cazut in nenorocirea robiei, poporul roman a fost cel mai de seama sprijin al acestui sud-est. In credinta ortodoxa a gasit atat puterea de aparare a fiintei sale, cat si de ajutorare a popoarelor balcanice.
Insa nu numai prin razboaie a sustinut nadejdea acelor popoare, ci si prin alte ajutoare.
Toate patriarhiile ortodoxe, toate manastirile de la Muntele Athos si din intreg Rasaritul robit s-au impartasit din belsug din daniile Principatelor Romane, fara de care aproape ca n-ar fi putut continua sa existe. „Nici un alt popor pravoslavnic n-a facut atata bine pentru Athos, cat au facut romanii”, spunea rusul Porfirie Uspensky (Hristiankij Vostoc, Afon, vol. III, pag. 3). A saptea parte din teritoriul Principatelor erau mosii inchinate manastirilor din Rasarit.
(...) Dar prin ortodoxie influenta poporului roman s-a extins civilizator si spre slavii de dincolo de Nistru. Pe temeiul documentelor istorice, rusii si-au primit crestinismul de la Constantinopol si multa vreme Biserica lor a fost condusa de mitropoliti greci. Insa in raspandirea si intarirea crestinismului rusesc nu se poate sa nu fi avut un rol insemnat romanii, care erau vecini de granita si aveau crestinismul din veacurile II-IV. Tinuturile dintre Nistru si Bug si Crimeea, adica chiar primele tinuturi increstinate ale Rusiei, au fost totdeauna impanzite de colonisti romani asezati statornic acolo sau de ciobani care petreceau catva timp. Iar intr-un moment de mare primejdie, ortodoxia Ucrainei a fost salvata de catolicismul pe care voiau sa i-l impuna regii Poloniei de catre romanul Petru Movila, mitropolit de Kiev.
Rolul jucat de acesta este simbolic pentru toata misiunea pe care a implinit-o poporul roman ca punte intre Apus si Rasarit. Studiind in Polonia, unde a deprins limba latina si a cunoscut teologia catolica, el a dat Bisericii Ortodoxe din Ucraina intai si apoi de peste tot, prin Sinodul de la Iasi din 1642, vestita Marturisire Ortodoxa.
Legat de Rasarit, prin ortodoxie, poporul roman a adus in slujba ei ceea ce putea oferi in acea vreme situatia avansata a Europei latine.
Ortodoxia rusa, subminata de tulburarea starovierta si de ispitele catolicismului, s-ar fi prabusit in haos daca nu-i venea in ajutor un latin ortodox.
Pe de alta parte, poporul roman, daca n-ar fi fost legat de Rasarit si de sud-estul Europei prin comunitatea de credinta, ar fi privit indiferent la prabusirea ortodoxiei, la lichidarea popoarelor din sud-est si la intoarcerea slavilor de la Rasarit in cine stie ce haos. In acelasi timp, in ansamblul Europei apusene, situatia lui periferica nu i-ar fi permis sa fie altceva decat o anexa Europei insesi, nu i-ar fi putut aduce imensul serviciu pe care i l-a adus.
Latinitatea, ca legatura cu Apusul, impreuna cu ortodoxia, ca legatura cu Rasaritul, au facut din poporul roman un insarcinat al Europei pentru sustinerea popoarelor din Rasarit si sud-est. Daca insemnatatea unui popor se masoara cu rolul pe care l-a jucat in soarta unui ansamblu mai mare de neamuri, poporul roman poate prezenta dovezile unor servicii care sunt extraordinar de mari in raport cu neamurile vecine.
Poporul roman este prin latinitatea si ortodoxia sa o punte intre Apus si Rasarit. Prin el s-a sustinut in mare masura legatura intre cele doua parti ale Europei. Fara de el, Rasaritul ar fi ramas in afara de zona de putere si de influenta a Apusului. Unde e trecerea prea brusca, nu e nicio trecere.
— Fragmente din articolul Parintelui Profesor Dumitru Staniloae, intitulat Biserica Romaneasca, publicat in Telegraful Roman, 1942.