1 Mai. Sfatul dat de Sf. Cuvios Cleopa de la Sihăstria:„Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu și apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la muncă onestă și curată”

1 Mai. Sfatul dat de Sf. Cuvios Cleopa de la Sihăstria:„Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu și apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la muncă onestă și curată”

Recomandarea Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria, de 1 Mai, este de a-L lua pe Hristos cu noi la orice muncă, pentru a avea spor și liniște sufletească.

Ce ne învață Sfântul Cleopa despre 1 Mai și nu numai...

„Fraților, să muncim cu dragoste; să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba. Dar în sudorile noastre și în osteneli, pe ogoare și în fabrici, în birouri, în întreprinderi și oriunde am fi, să avem pe Dumnezeu în minte. Să avem pe Hristos, și cu Dânsul pe toate le putem. Auzi ce spune Apostolul Pavel: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește! Iar fără de El, nimic nu putem face!”.

„Când te duci la prășit, omule, și ai luat sapa pe umăr, ia și pe Hristos în minte: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul (păcătoasa). Dacă lucrezi în atelier și ai pus mâna pe ciocan, pe bomfaier, pe ferăstrău sau dacă ești zidar sau tâmplar, sau orice meșteșug ai, de câte ori dai cu ciocanul, zi și Doamne Iisuse!”.

„Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu și apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la muncă onestă și curată”, mai spunea Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria.

← Înapoi