"Domnul stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriți le dă har." (Pilde 3, 34). Sfântul Maxim Mărturisitorul: ,,Celor ce nu își cunosc neputința lor și își atribuie loruși, iar nu Lui Dumnezeu isprăvile, le stă împotrivă Însuși Stăpânul a toate, Puterea Lui atotțiitoare care îi respinge pe ei, pentru ca, recunoscându-și neputința lor, să nu se înalțe cu aceste reușite, ca unii care fără El nu pot face nimic și să nu se rătăcească de la adevăr.
Iar pe cei care își cunosc neputința lor și care sunt smeriți, îi învrednicește de harul Preasfântului Duh, curățindu-i pe ei de orice răutate prin frica Lui Dumnezeu, și luminându-i totodată prin priceperea care vine din experiența dumnezeieștilor porunci și desăvârșindu-i prin înțelepciunea Lui desăvârșitoare care se află în aceștia prin dragoste.
O rugăciune e lucrătoare când e unită cu faptele poruncilor. Deci, când rugăciunea nu cade de pe limbă numai ca un cuvânt simplu, sau ca o vorbă goală a gurii, zăcând leneşă şi fără consistenţă, ci e înviorată şi însufleţită prin împlinirea poruncilor, atunci e lucrătoare... Într-altfel (adică făcută pentru alţii) e lucrătoare când cel ce are lipsă de rugăciunea dreptului săvârşeşte faptele rugăciunii, îndreptându-şi viaţa de mai înainte şi (astfel) făcând tare cererea dreptului, întrucât o împuterniceşte prin purtarea sa de bunăvoie. Căci nu foloseşte rugăciunea dreptului celui care, având trebuinţă de ea, se desfată mai mult cu păcatele decât cu virtuţile.Moartea înseamnă propriu zis despărţirea de Dumnezeu. Iar boldul morţii este păcatul, pe care primindu-l Adam a fost izgonit şi de la pomul vieţii şi din Rai şi de la Dumnezeu. Acestei morţi i-a urmat în chip necesar şi moartea trupului. Căci viaţa este propriu zis Cel ce a zis: «Eu sunt viaţa». Acesta coborându-se în moarte, l-a adus pe cel omorât iarăşi la viaţă.
«Umbra mortii» este viaţa omenească. Dacă prin urmare cineva este cu Dumnezeu şi Dumnezeu este cu el, acela poate spune limpede: «Chiar de voi umbla în mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine eşti.»
Sf. Maxim Mărturisitorul: În toate cele făcute de noi, Dumnezeu ia seama la scop
Iubeşte liniştea şi singurătatea (isihia) cel ce nu se împătimeşte de lucrurile lumii. Iubeşte pe toţi oamenii cel ce nu iubeşte nimic omenesc. Şi are cunoştinţa lui Dumnezeu şi a celor dumnezeieşti cel ce nu se sminteşte de cineva, fie că greşeşte, fie că nutreşte gânduri bănuitoare.
În toate cele făcute de noi, Dumnezeu ia seama la scop, cum s-a spus adeseori: de lucrăm pentru El, sau pentru altceva. Când vrem deci să facem vreun bine, să avem de scop nu plăcerea oamenilor, ci pe Dumnezeu, ca privind pururea la El toate să le facem pentru El, ca nu cumva să răbdăm şi oboseala şi să pierdem şi plata.