Cuvânt de folos al Cuviosului Vichentie către ucenicul său, Sfântul Ilie Cleopa: „Răbdare, răbdare, răbdare!”:
„Preacuvioase părinte, în curând vei pleca de la noi şi nu ne vom mai vedea în viaţa aceasta. Spune-ne ultimul cuvânt de folos. Iar părintele Vichentie, punându-şi mâna pe grumazul Părintelui Cleopa şi cu cealaltă lovind uşor in masă, a zis: „Răbdare, răbdare, răbdare!”
– Ascultă, mata, Părinte Cleopa, ascultă ce-ţi spune popa. Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi se va părea matale c-ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!
– Dar până când, părinte Vichentie?
– Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo în rai să ne întâlnim!"
În anul 1894, când avea numai 7 ani, părinţii săi au intrat în viaţa monahală, împreună cu cei trei copii. Tatăl cu fiul Vasile s-au dus la Mănăstirea Secu, iar mama cu două fete s-au dus la Mănăstirea Văratec. În anul 1895, tatăl cu feciorul pleacă la Sfântul Munte. Acolo, în şcoala monahismului ortodox, au petrecut în aspră nevoinţă unsprezece ani, formându-se duhovniceşte lângă cei mai buni călugări athoniţi.
Protosinghelul Vichentie Mălău, de la Mănăstirea Secu (1887-1945)
Acest mare duhovnic, care a strălucit ca un luceafăr în mănăstirile noastre, s-a născut în anul 1887, în satul Ghidion, comuna Stăniţa, judeţul Neamţ.
În anul 1894, când avea numai 7 ani, părinţii săi au intrat în viaţa monahală, împreună cu cei trei copii. Tatăl cu fiul Vasile s-au dus la Mănăstirea Secu, iar mama cu două fete s-au dus la Mănăstirea Văratec. În anul 1895, tatăl cu feciorul pleacă la Sfântul Munte. Acolo, în şcoala monahismului ortodox, au petrecut în aspră nevoinţă unsprezece ani, formându-se duhovniceşte lângă cei mai buni călugări athoniţi.
În anul 1906, se reîntorc la Mănăstirea Secu, iar în anul 1912 depun amândoi jurământul călugăresc. Tatăl primeşte numele de Dometian, iar fiul numele de Vichentie. La fel şi mama se călugăreşte cu numele de Migaluşa, iar sora cea mai mare, cu numele de Epraxia.
În anul 1915, monahul Vichentie este hirotonit preot şi numit eclesiarh şi duhovnic în Mănăstirea Secu. Între anii 1916-1918 este trimis ca preot sanitar la spitalele de răniţi.
Mai târziu (1927-1928), ajunge stareţ în mănăstirea de metanie. Iar între anii 1928-1940 activează ca preot slujitor în Mănăstirea Agapia, devenind cel mai renumit duhovnic din Moldova.
În anul 1940 este transferat ca preot misionar la Mănăstirea Vasiova (Banat), unde continuă aceeaşi activitate apostolică, până în vara anului 1945, când se mută la Domnul, plâns de multă lume. În februarie 1953, osemintele sale sunt aduse şi depuse în gropniţa Mănăstirii Secu, unde se păstrează până astăzi.
Sursa: Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 557-558, via Doxologia