Duminica a IV-a după Paști este cunoscută ca Duminica Slăbănogului, în care se arată vindecarea minunată a unui paralizat la scăldătoarea Vitezda din Ierusalim de către Mântuitorul Iisus Hristos, relatată în Ioan 5, 1-15. Vă invităm să citiți mai jos un cuvânt excepțional în acest sens.
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda). Cuvânt de real folos duhovnicesc
''Se observă tot mai des că a-ți cere iertare pentru ceea ce ai greșit este interpretat drept un gest de slăbiciune, iar a ierta pe un altul pentru ceea ce ți-a greșit este catalogat drept un act de aroganță sau superioritate.
În realitate, a-i cere altcuiva iertare în mod sincer este o dovadă de asumare a responsabilității pentru propriile greșeli și un act elementar de îndreptare a situației existente.
Pe de altă parte, a ierta ceea ce ți-au greșit alții, pentru un creștin, este o manifestare a iubirii de aproapele. Celălalt ne poate urî, ne poate batjocori, ne poate trata cu dispreț, însă noi nu putem răspunde vreodată la fel fără a încălca glasul propriei conștiințe și legea dumnezeiască a iubirii.
A ierta poate fi incredibil de greu, mai ales atunci când ești grav nedreptățit, atacat suburban, urât pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce ai făcut. Însă aici se vede cu adevărat treapta sufletească a creștinului și urmarea deplină a lui Hristos. „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” – cuvintele nemuritoare rostite de Mântuitorul pe Cruce – trebuie să ne călăuzească întotdeauna.
Celui care iartă, i se iartă. Toți greșim, toți avem păcate, toți avem nevoie de îndreptare. În plus, cine iartă puțin sau foarte greu, este un om care nu are virtutea iubirii lucrătoare în sine.
Trăim vremuri încrâncenate, în care oamenii ajung să se urască de la primul cuvânt. Ura înverșunată durează adeseori cu anii și continuă să subziste chiar și atunci când motivul inițial al conflictului nu mai este știut de nimeni.
Să lăsăm de la noi și să iertăm. Să ne smerim și să ne cerem iertare. Gândul la moarte ar trebui să ne învețe cât de mult preț inutil punem adesea pe lucrurile trecătoare – până și pe propriile gânduri și păreri! – și cât de mult ne înstrăinăm de Împărăția iubirii dumnezeiești, care este veșnică.
Vindecarea slăbănogului de la Vitezda. Mai târziu, chiar el l-ar fi pălmuit pe Mântuitorul în timpul simulacrului de proces pe care Acesta îl îndura...
Mă gândesc acum la exemplul slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. Deși informația nu pare a fi veridică din punct de vedere istoric, în unele secole a circulat ipoteza că, deși a fost vindecat de Hristos și atenționat să se lepede de păcatele sale, mai târziu, el a fost cel care L-a pălmuit pe Mântuitorul în timpul simulacrului de proces pe care Acesta îl îndura...
Și ce a spus Hristos: „Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?” (Ioan 18, 23). Doamne, câtă răbdare și iertare regăsim în aceste cuvinte! Iată, deși cel pe care-l vindecase i-a răspuns cu o palmă, Hristos i-a arătat iubire și iertare, făcând apel la conștiința lui. Și chiar dacă nu a fost cel vindecat la scăldătoarea Vitezda acela care L-a lovit pe Hristos, tot trebuie să admirăm răspunsul blând și iertător al Mântuitorului.
Așadar, dacă am greșit, să nu ne împietrim orgolioși, ci să ne cerem iertare. Iar dacă ni s-a greșit, să iertăm, bucuroși că putem, la rândul nostru, să ștergem un păcat al aproapelui pentru care nu va mai da socoteală, rămânând conștienți că nouă, oricum, Hristos ne-a iertat mult mai mult.
Dumnezeu să ne ierte și să ne dea întotdeauna puterea de a ierta și de a ne cere iertare! Hristos a înviat!'' - text scris de părintele Adrian Agachi pe contul său de Facebook.