Părintele Valerian Pâslaru, starețul Mănăstirii „Sfântul Filimon”, despre eroii, mărturisitorii și mucenicii din închisorile comuniste: „Sunt sprijinul acestor vremuri și sunt viața acestui neam”
„Cei care erau chemați ca mucenici au plecat Acasă încununați de mucenicie, iar cei care erau chemați ca mărturisitori au ieșit din ocnele comuniste și l-au mărturisit impecabil pe Hristos. Pușcăria se prelungise afară și țara aceasta devenise o pușcărie întreagă.
De aceea, trebuie să fim cu mare atenție și să studiem ce au însemnat acești oameni pentru neamul românesc, cum s-au asemănat cu marii lideri, cum s-au asemănat cu eroii pe care-i păstrăm în istoria țării din cele mai vechi timpuri și până acum. Ei sunt eroii din zilele noastre, dar nu știu câți își mai aduc aminte de ei. Este un lucru grav, pentru că dacă n-ai continuitate și nu ai legătură cu trunchiul din care te tragi, riști să dispari. O frunză smulsă din copac și aruncată în bătaia vântului sfârșește prin a se usca și a dispărea. La fel o creangă care se rupe din acest copac.
Nana Pazi, așa cum îi spuneau apropiații Aspaziei Oțel Petrescu, a fost un exemplu, pentru că a fost o tânără intelectuală, se știe că intelectualii sunt mai fragili decât ceilalți, care a înfruntat ticăloșia vremii comuniste, securiste, cu un curaj deosebit și cu o înțelepciune deosebită, pe care numai bătrânii o au.
Erau un om tânăr, a cărui tinerețe a fost curmată de nimicnicia vremurilor și care a reușit prin credință, prin tenacitate, prin râvnă, să se ridice peste valul vremii. Foarte puțini oameni reușesc lucrul acesta. A avut o experiență pe care a tradus-o în cărți memorabile, cum ar fi „Doamne, strigat-am!”, dar și „Spice”. Nu și-a uitat exemplele pe care le-a avut și mărturisitoarea în închisoare, oameni la fel de tineri ca și ea. Și-atunci când a ieșit din închisoare nu i-a fost frică să mărturisească adevărul.
Eroii neamului sunt sprijinul acestor vremuri și sunt viața acestui neam, ceea ce dovedește că Învierea există, că nu este o poveste. Pentru că, iată, cei plecați dintre noi sunt mai vii decât noi, cei care trăim acum, care suntem morți, inactivi și puțin credincioși.
Cred că ceea ce ne lipsește astăzi este credința. Suntem ca evreii din timpul lui Hristos, îl mărturisim pe Hristos cu buzele, dar suntem interesați de altceva. Timp de 30 de ani, Măicuța Domnului a demonstrat că iubește și ocrotește această țară, pentru că așa cum a fost jefuită România poate numai în țările africane s-a mai întâlnit, și noi totuși suntem o țară europeană, un reper de civilizație pentru toate popoarele lumii.
Și deși am fost jefuiți până la os, aș spune, nu până la sânge, nu ne lipsește nimic. Aceasta este dovada dragostei Maicii Domnului pentru această țară. Iar noi nu suntem recunoscători și nici nu ne dăm seama”. (mărturie consemnată de Florin Palas)