Sfântul Părinte Mărturisitor Dimitrie Bejan, pătimitor timp de 22 de ani în lagărăle siberiene și în închisorile bolșevice din România, a fost preot ortodox, NU catolic, așa cum dezinformează Arhiva Interzisă, pagina de fb care răstălmăcește adevărul și memoria rezistenței românești la comunism
Date și fapte importante de știut despre pr. Dimitrie Bejan
Părintele Mărturisitor Dimitrie Bejan s-a născut pe data de 26 octombrie 1909 (de sărbătoarea Sfântului Dimitrie), în orașul Hârlău, județul Iași. A urmat cursurile Facultăților de Teologie și Istorie. În 1938 a fost hirotonit preot ortodox, iar la începutul celui de-al doilea război mondial, în 1941, s-a înrolat ca preot militar, având gradul de maior.
În lagărul sovietic de la Oranki, unde a fost întemnițat în 1942, după ce a fost rănit la Vadul Nistrului, preotul militar ortodox Dimitrie Bejan a scris pe foi de mesteacăn un curs despre istoria românească a Basarabiei şi a Nordului Bucovinei. Pentru acest fapt, Tribunalul Militar din Moscova l-a condamnat la moarte, în 1948.
Părintele Dimitrie a contestat sentința instanței moscovite și a cerut să fie judecat în România, fapt pe care bolșevicii sovietici l-au acceptat. Astfel, după șase ani de prizonierat în lagărele Siberiei, Părintele Dimitrie Bejan a fost repatriat. Avea să scrie cum la Mănăstirea Oranki au fost împușcați, după instaurarea comunismului în Rusia, 11.000 de preoți și călugări care n-au vrut să se lepede de Hristos. Când s-au făcut săpături în curtea lagărului, a fost găsit trupul neputrezit al unui episcop.
Pr. Dimitrie Bejan, întemnițat la Jilava, Văcărești, Aiud, Poarta Albă, mina Cavnic și apoi deportat în Bărăgan
Timp de 16 ani, Părintele Dimitrie Bejan a fost întemnițat la Jilava, Văcărești, Aiud, Poarta Albă, mina Cavnic și a fost deportat în Bărăgan (1956-1958). După deportare a fost eliberat pentru scurt timp, un an de zile, în 1959 fiind reîntemnițat. A fost printre ultimii deținuți politic eliberați în ultima serie de la închisoarea Aiud, la 21 august 1964. În perioada reeducării a purtat lanțuri, fiind izolat în Zarca Aiudului.
A părăsit închisoarea așa cum a intrat, suflet de crin, un cavaler fără prihană, refuzând toate tentativele de reeducare, așa cum în 1944 refuzase să se întoarcă în Țară din Uniunea Sovietică (unde a fost deportat în lagărăle de la Oranki, Karaganda și Mănăstârca) cu divizia trădătoare “Tudor Vladimirescu”. În sufletele foștilor deținuți politic a rămas acel „Hristos a înviat, fraților!”, dintr-un miez de noapte al Învierii Domnului, vestit de Părintele Dimitrie undeva în colonia de muncă de la Peninsula – „Valea Neagră”, unde pătimea alături de brigada 34 a preoților ortodocși. A fost pedepsit, trimis la carceră, dezbrăcat, dar a simțit că „Mâna Lui îmi atinge fruntea cu caldă binecuvântare”.
„ Am trăit iadul, patru ani, la Zarca. Iar pe român noi nu l-am trădat. Cum am intrat în pușcărie, cu inima curată, așa am scos-o la lumină, parcă mai curată: aur purificat, pentru Hristos. Cum am intrat în pușcărie, cu dragoste de neam, tot așa am ieșit pe poarta Aiudului, parcă iubirea pentru român a mai crescut cu-n stat de om”, avea să spună Părintele Dimitrie Bejan după eliberarea din închisoare.
În 1964 a fost desemnat să păstorească parohia Ghindăoani, județul Neamț.
În 1970, autoritățile civile l-au trimis cu domiciliu obligatoriu la casa părintească, unde a fost obligat să rămână până în decembrie ’89. De asemenea, i-a fost interzis să slujească ca preot, fiind trădat, așa cum spunea Cuviosul Justin Pârvu, chiar de frații săi, retrăgându-se „în singurul loc pe care atotputernica Securitate nu-l poate scotoci şi inventaria: inima sa, unde se întâlneşte în voie cu Hristos, rugându-L pentru iertarea păcatelor noastre”.
În 22 decembrie 1989, Părintele Dimitrie a salvat de la linșaj pe securistul care-l supraveghea permanent. După acest eveniment, avea să mărturisească cu toată puterea sa adevărul creștinesc și românesc tuturor celor care l-au cercetat.
A scris câteva lucrări memorialistice, dintre care amintim „Bucuriile suferinței”, „Oranki. Amintiri din captivitate”, „Hotarul cu cetăţi”, „Viforniţa cea mare”, „Satul Blestemat” și „Simple povestiri. Cugetări morale despre viața de toate zilele”.
Până la săvârșirea vieții sale pământești, la 21 septembrie 1995, Cuviosul Părinte Dimitrie a purtat în sufletul său „mirul de pe frunțile celor ce au murit”. Așa cum spunea, Părintele Dimitrie Bejan a răbdat și s-a rugat până la sfârșit, înotând împotriva curentului, căci aceasta deschide „drumul spre Cer”.
Fie ca jertfa mărturisitorilor din închisorile comuniste să rodească și să avem parte de rugăciunile Cuviosului Părinte Dimitrie Bejan, cel care în temnițele bolșevice a cunoscut „bucuriile suferinței”, rugându-ne asemenea lui: „Fulgeră, Tu, Iisuse, prin bezne, ca la lumina șerpilor de foc, să pipăim cărarea. Și, mântuiește-ne de cel rău!”. - text preluat de la Florin Palas de pe contul sau de Facebook.