Dacă omul se irită și se mânie neîncetat, acesta este primul semn că este stăpânit de puteri necurate. Mânia este o putere cu care se hrănește diavolul.
Omul care a lăsat mânia să intre în inima sa nu-L mai poate auzi pe Dumnezeu.
Și astfel, asupra lui pot lucra cu ușurință duhurile rele. Puteri întunecate înseamnă rău, iar ele se hrănesc cu răul.
De aici vine tulburarea minții omului — apar răutatea, osândirea, dorința de a face păcate. Omul începe să judece, să vorbească de rău, să condamne — iar diavolul iubește toate acestea, pentru că se hrănește cu astfel de patimi.
Când omul săvârșește păcate, în acel moment nici nu își dă seama — i se pare că procedează corect, iar diavolului îi este de folos acest lucru.
Așa îl ține legat pe om și, când va veni judecata, un astfel de om nu va putea urca spre rai, ci va coborî în întuneric și va suferi acolo.
Când omul este stăpânit de puteri rele, nu își dă seama de aceasta și își trăiește viața obișnuită, în timp ce sufletul lui se acoperă treptat de murdărie și se îndepărtează. Sufletul vrea să se întoarcă în casa sa, dar nu mai poate, pentru că acolo sunt deja alți stăpâni.
Omul își pierde capacitatea de a ierta și de a simți bucurie, pentru că diavolul face inima tare și împietrită. Mândria care trăiește într-o astfel de inimă își impune propriile reguli — „De ce să iert?” - iar omul crede aceste gânduri păcătoase, fără să înțeleagă că nu sunt ale lui.
Astfel, răul din el se înmulțește și îi devine tot mai greu, pentru că inima în care nu mai este iubire devine o ușă prin care intră duhurile rele. Când omul este condus de întuneric, caută să îi controleze pe ceilalți.
Astfel de oameni intră în viețile altora, încearcă să impună propriile reguli, să dea sfaturi și să judece lucruri pe care nici ei nu știu să le trăiască. Omul care dorește putere și supunerea celorlalți nu mai slujește lui Dumnezeu, ci întunericului, fără să observe cum a devenit robul lui.
Lipsa rugăciunii și refuzul pocăinței sunt un alt semn al lucrării demonice. Diavolul șoptește: „Tu nu ai de ce să te pocăiești, nu ai păcate”, iar rugăciunea începe să îi fie omului grea și neplăcută.
Cel care nu se roagă nu caută să-și curețe casa sufletului; cel care nu se pocăiește o umple de păcate.
Diavolul îi iubește pe cei neliniștiți și fără rugăciune, pentru că fără pocăință omul nu face ordine în sufletul său, slăbește și devine lipsit de apărare. Iar când omul începe să se curețe și să pășească pe calea adevărului, demonilor nu le convine aceasta și încearcă prin toate mijloacele să-l abată din drum, folosindu-se de vechile obiceiuri.
Calea către Dumnezeu este plină de încercări — cu cât omul se apropie mai mult de lumină, cu atât ispitele sunt mai puternice.
Domnul avertizează: dacă omul își curăță sufletul de păcat, dar nu îl umple cu Dumnezeu, răul se va întoarce, iar starea lui va deveni și mai rea. În Evanghelie se spune: „Când duhul necurat iese din om… se întoarce… și găsește casa goală… atunci ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el… și starea omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi” (Matei 12, 43–45).
Dacă ai căzut, nu te teme să-ți recunoști vina și să te pocăiești sincer. Recunoaște-ți păcatul și nu îl mai repeta — atunci păcatul nu va mai avea stăpânire asupra ta, iar amintirea lui se va stinge.
— Schiarhimandritul Ilie Nozdrin
„Trebuie să știm să recunoaștem prezența demonilor în propria noastră inimă, căci dacă nu vom ști să le recunoaștem prezența, nu vom putea nici lupta împotriva lor.
Să știți că ori de câte ori vă mâniați, vă certați, purtați vrăjmășie față de cei apropiați ai voștri, când în inima voastră clocotesc răutatea și ura — să știți că demonii lucrează în inima voastră.
Treziți-vă, însemnați-vă cu semnul crucii și începeți lupta împotriva demonilor.”
— Sfântul Luca al Crimeei