Părintele Atanasie Floroiu – Blândețea care zidește și credința care înnoiește
În inima Sfântului Munte Athos, acolo unde timpul pare să curgă după măsura veșniciei, iar rugăciunea neîncetată înalță sufletul omului către Dumnezeu, Schitul Românesc Prodromu strălucește astăzi ca una dintre cele mai vii vetre ale monahismului ortodox românesc.
Între zidurile sale se împletesc tradiția athonită, nevoința călugărilor și dragostea pelerinilor care caută liniștea, iar una dintre personalitățile care au făcut posibilă această renaștere este arhimandritul Atanasie Floroiu, starețul schitului, un om al rugăciunii, al blândeții și al unei neobosite puteri de muncă.
Viața părintelui Atanasie reprezintă o mărturie că Dumnezeu lucrează prin oamenii smeriți. Fără a căuta vreodată recunoaștere sau laudă, el a devenit unul dintre cei mai respectați stareți români ai vremurilor noastre, nu prin discursuri impresionante, ci prin exemplul personal, prin discreție și prin fidelitatea neclintită față de chemarea monahală.
Originar din satul Băcel, județul Covasna, părintele Atanasie s-a născut într-o familie simplă, dar profund credincioasă, unde respectul pentru Dumnezeu, pentru muncă și pentru aproapele era parte firească a vieții de zi cu zi. În atmosfera curată a satului transilvănean și-a format caracterul, deprinzând încă din copilărie răbdarea, modestia și dragostea pentru rugăciune.
Aceste valori aveau să-i călăuzească întreaga existență și să devină temelia unei vocații monahale de excepție. Chemarea către viața călugărească s-a făcut simțită de timpuriu. Într-o epocă deloc favorabilă credinței, când regimul comunist încerca să marginalizeze viața religioasă, tânărul Atanasie a ales drumul renunțării la lume pentru a-L urma pe Hristos. La 5 decembrie 1975 a îmbrăcat haina monahală, asumându-și cu deplină conștiință o viață de ascultare, rugăciune și jertfă.
Puțini își puteau imagina atunci că acest monah tânăr avea să fie unul dintre oamenii providențiali ai renașterii Schitului Prodromu. Anii '70 au reprezentat o perioadă critică pentru așezământul românesc din Athos. După decenii de lipsuri și de izolare, schitul ajunsese aproape pustiu. Câțiva monahi foarte înaintați în vârstă încercau să păstreze aprinsă candela rugăciunii, însă puterile lor erau tot mai slăbite. Doi dintre viețuitori își pierduseră vederea, clădirile se degradau continuu, iar perspectiva dispariției acestei vetre românești devenea din ce în ce mai reală.
În aceste împrejurări, Dumnezeu a rânduit ca un grup de călugări români, între care se afla și părintele Atanasie, să răspundă chemării de a reînvia viața monahală de la Prodromu.
Nu a fost o simplă mutare într-o altă mănăstire. A fost începutul unei adevărate misiuni.
Condițiile de atunci erau greu de imaginat pentru omul contemporan. Clădirile necesitau reparații urgente, resursele materiale erau extrem de reduse, iar viața zilnică presupunea un efort continuu pentru supraviețuire. Tot ceea ce astăzi impresionează prin frumusețe, ordine și armonie era, în acei ani, rezultatul unei lupte permanente cu lipsurile.
Dar acolo unde omul lucrează cu credință, Dumnezeu binecuvintează osteneala. Ani la rând, părintele Atanasie și frații săi au îmbinat rugăciunea cu munca fizică. Ziua începea și se încheia în biserică, iar între slujbe fiecare își împlinea ascultarea cu aceeași conștiinciozitate cu care un preot săvârșește Sfânta Liturghie. Pentru monahii athoniți, nu există despărțire între rugăciune și muncă; fiecare piatră așezată, fiecare grădină îngrijită și fiecare zid restaurat devin o prelungire a rugăciunii.
Această înțelegere profundă a vieții monahale avea să definească întreaga activitate a părintelui Atanasie. Anii petrecuți sub îndrumarea vrednicului de pomenire protosinghel Petroniu Tănase au reprezentat o adevărată școală duhovnicească. De la acesta a învățat echilibrul, discernământul și răbdarea, virtuți care aveau să-i fie indispensabile mai târziu, când avea să conducă întreaga obște.
După mutarea la Domnul a părintelui Petroniu, în anul 2011, obștea l-a ales stareț pe arhimandritul Atanasie Floroiu. Alegerea sa nu a fost întâmplătoare. Ea a reprezentat recunoașterea firească a unei vieți întregi dedicate schitului și fraților săi.
Din acel moment începea o nouă etapă în istoria Prodromului. Sub conducerea sa, restaurarea materială a mers mână în mână cu înnoirea duhovnicească. Biserica a fost restaurată cu grijă, chiliile au fost consolidate, curțile și aleile reamenajate, infrastructura schitului modernizată cu respect față de tradiția athonită, iar fiecare lucrare a urmărit nu confortul, ci păstrarea frumuseții și demnității acestui loc sfânt.
Astăzi, pelerinii care pășesc pentru prima dată în incinta Schitului Prodromu sunt impresionați nu doar de frumusețea arhitecturii sau de ordinea desăvârșită, ci mai ales de pacea care se simte pretutindeni. Nimic nu este ostentativ, nimic nu caută să impresioneze prin fast. Totul vorbește despre echilibru, despre măsură și despre prezența discretă a lui Dumnezeu. Această atmosferă nu este întâmplătoare.
Ea este rodul unei conduceri în care administrația nu a fost niciodată despărțită de viața duhovnicească. Părintele Atanasie conduce fără asprime și fără autoritarism. Monahii îl descriu ca pe un părinte atent la fiecare frate al obștii, gata să asculte înainte de a judeca și să îndrume înainte de a mustra. Tocmai această blândețe îi conferă o autoritate autentică, născută din respect și iubire, nu din teamă.
Într-un interviu, vorbind despre relația omului cu Dumnezeu, părintele Atanasie spunea:
„Omul trebuie să fie conștient că Dumnezeu este lângă noi și că trebuie să păstrăm permanent această legătură cu El.” În puține cuvinte este exprimată întreaga sa teologie de viață. Pentru părintele Atanasie, credința nu este o simplă apartenență religioasă și nici o practică limitată la biserică, ci o stare continuă de comuniune cu Dumnezeu, care trebuie să însoțească fiecare clipă a existenței.
Această convingere se regăsește în tot ceea ce face. Fie că participă la slujbe, primește pelerini, coordonează lucrări sau poartă o convorbire cu un frate mai tânăr, aceeași pace interioară și aceeași smerenie îl însoțesc pretutindeni.
Nu întâmplător, numărul pelerinilor care aleg să viziteze Prodromul este într-o continuă creștere. Ei nu vin doar pentru frumusețea locului sau pentru renumita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, ci și pentru întâlnirea cu o obște vie, în care Evanghelia nu este doar citită, ci trăită.
Părintele Atanasie privește această apropiere a oamenilor de Athos cu multă speranță. El afirma:
„Ne bucură faptul că tineretul de astăzi este interesat să cunoască viața duhovnicească și trebuie să fim alături de dânșii.”
Aceste cuvinte dezvăluie încă o trăsătură esențială a personalității sale: disponibilitatea de a primi pe fiecare cu dragoste și fără prejudecăți. Pentru el, fiecare suflet care ajunge la Prodromu reprezintă o posibilitate de întâlnire cu Dumnezeu.
Fiecare pelerin care trece pragul Schitului Prodromu poartă în suflet o căutare. Unii vin împovărați de necazuri, alții caută răspunsuri, iar alții doresc doar să guste din liniștea Athosului despre care au auzit sau au citit. În fața tuturor, părintele Atanasie rămâne același: discret, răbdător și primitor. Nu caută să impresioneze prin cuvinte alese și nici să se impună prin autoritate, ci vorbește simplu, cu limpezimea celui care și-a întemeiat viața pe Evanghelie. Tocmai această simplitate dă putere cuvintelor sale și face ca sfaturile lui să rămână întipărite în inimile celor care îl întâlnesc.
Într-o mărturisire plină de profunzime, părintele spune:
„Prin credință, smerenie și fapte după puterea noastră deschidem porțile raiului.”
Această frază concentrează întreaga sa înțelegere asupra vieții creștine. Nu vorbește despre performanțe extraordinare, nici despre nevoințe inaccesibile omului obișnuit, ci despre credință vie, smerenie și lucrarea binelui potrivit puterii fiecăruia. Este o chemare la realism duhovnicesc și la nădejde, o învățătură care caracterizează întreaga tradiție athonită și pe care părintele Atanasie o transmite cu naturalețe.
Sub stăreția sa, Schitul Prodromu nu s-a limitat la restaurarea clădirilor. Adevărata înnoire s-a produs în viața comunității. Programul liturgic este respectat cu aceeași rânduială moștenită de la vechii părinți athoniți, ascultările sunt împlinite cu conștiinciozitate, iar relațiile dintre frați sunt întemeiate pe respect, ascultare și iubire frățească. În această armonie se regăsește una dintre cele mai importante realizări ale părintelui Atanasie: păstrarea echilibrului dintre tradiție și nevoile prezentului, fără compromisuri și fără abatere de la duhul autentic al Sfântului Munte.
Cei care au cunoscut Prodromul în urmă cu patru sau cinci decenii și revin astăzi cu greu mai recunosc locul. Chiliile restaurate, biserica îngrijită cu o atenție exemplară, atelierele, grădinile, drumurile pietruite și spațiile gospodărești vorbesc despre o muncă uriașă, desfășurată în tăcere, fără publicitate și fără dorința de afirmare. Nimic nu s-a realizat peste noapte. Fiecare piatră a fost așezată prin osteneala monahilor și prin grija starețului, care a înțeles că frumusețea unei mănăstiri este și o formă de mărturisire a credinței.
În această privință, părintele Atanasie continuă tradiția marilor stareți ai Athosului, pentru care ordinea exterioară oglindește ordinea lăuntrică. Curățenia, frumusețea și buna rânduială nu sunt simple preocupări gospodărești, ci expresii ale respectului față de casa lui Dumnezeu și față de omul care îi trece pragul.
De aceea, Prodromul de astăzi impresionează nu prin opulență, ci prin armonie. Totul respiră măsură și pace. Fiecare colț al schitului pare să invite la reculegere, iar liniștea care învăluie așezământul devine, pentru mulți, una dintre cele mai puternice experiențe ale pelerinajului în Athos.
Părintele Atanasie vorbește adesea despre importanța rugăciunii neîncetate. Pentru el, rugăciunea lui Iisus nu este doar o formulă repetată, ci respirația sufletului și izvorul tuturor puterilor omenești. Întreaga sa viață confirmă această convingere. Înaintea oricărei decizii importante se află rugăciunea, iar înaintea oricărei lucrări materiale stă binecuvântarea lui Dumnezeu.
Într-un interviu, referindu-se la experiența pelerinajului athonit, părintele afirma:
„Cel care intră o dată în Muntele Athos nu se întoarce cum a intrat, ci cu totul schimbat.”
Această schimbare nu este una spectaculoasă sau exterioară, ci una profundă, lăuntrică. Athosul îl învață pe om să încetinească ritmul vieții, să redescopere tăcerea, să asculte, să se roage și să privească lumea cu alți ochi. Iar părintele Atanasie este unul dintre cei care, prin prezența și cuvântul său, fac posibilă această transformare.
Părintele nu caută să condamne lumea, ci să o ajute să redescopere sensul vieții în Hristos. Nu vorbește despre credință ca despre o teorie, ci ca despre o realitate trăită zi de zi. Aceasta explică de ce atât de mulți oameni, indiferent de vârstă sau pregătire, găsesc în sfaturile sale lumină și întărire.
Starețul Prodromului este, înainte de toate, un om al discreției. Rareori vorbește despre sine și niciodată nu își atribuie meritele lucrărilor înfăptuite. Atunci când este întrebat despre transformările impresionante ale schitului, îndreaptă întotdeauna atenția către Dumnezeu, către Maica Domnului și către întreaga obște, considerând că toate realizările sunt rodul lucrării comune și al binecuvântării dumnezeiești.
Această smerenie este, poate, cea mai frumoasă trăsătură a personalității sale. Într-o lume în care succesul este adesea însoțit de dorința de afirmare, părintele Atanasie rămâne credincios idealului monahal al ascunderii de sine. Tocmai această modestie îi conferă o autoritate morală autentică și îl face atât de iubit de monahi și de pelerini.
Privind astăzi Schitul Prodromu, este imposibil să nu observăm legătura dintre chipul starețului și chipul așezământului pe care îl păstorește. După cum obștea trăiește în pace, tot astfel și părintele iradiază pace. După cum schitul este îngrijit cu migală, tot astfel și sufletele celor care îi cer sfatul sunt întâmpinate cu aceeași grijă. După cum frumusețea locului nu este ostentativă, ci smerită și luminoasă, la fel este și frumusețea sufletului său.
Prin întreaga sa activitate, arhimandritul Atanasie Floroiu dovedește că un stareț adevărat nu este doar administratorul unei mănăstiri, ci părintele unei familii duhovnicești. El știe să îmbine fermitatea cu bunătatea, exigența cu înțelegerea, tradiția cu responsabilitatea față de prezent. În jurul său, monahii cresc în ascultare și rugăciune, iar pelerinii descoperă că Evanghelia poate fi trăită și astăzi cu aceeași autenticitate ca în primele veacuri ale creștinismului.
Moștenirea pe care o zidește nu se măsoară doar în ziduri restaurate sau în lucrări gospodărești, oricât de impresionante ar fi acestea. Adevărata sa moștenire este renașterea unei comunități monahale, păstrarea unei tradiții românești de peste un secol și formarea unei noi generații de călugări care duc mai departe duhul Prodromului. Zidurile pot fi ridicate de mâinile oamenilor, însă sufletele se clădesc prin iubire, răbdare și rugăciune, iar aceasta este lucrarea pe care părintele Atanasie o împlinește neîncetat.
Astăzi, Schitul Românesc Prodromu reprezintă una dintre cele mai frumoase și mai bine rânduite așezări monahale din Sfântul Munte Athos. El este o mărturie vie a faptului că Dumnezeu binecuvântează osteneala făcută cu smerenie și credință. Iar în centrul acestei renașteri se află chipul luminos al arhimandritului Atanasie Floroiu – un monah care și-a închinat întreaga viață lui Hristos, un stareț care conduce prin puterea exemplului personal și un părinte duhovnicesc ce continuă să lumineze inimile celor care îi trec pragul.
În persoana sa se întâlnesc virtuți pe care lumea contemporană le întâlnește tot mai rar: blândețea care nu slăbește autoritatea, smerenia care nu ascunde demnitatea, puterea care nu rănește și credința care rodește neîncetat în fapte. De aceea, numele arhimandritului Atanasie Floroiu este legat pentru totdeauna de renașterea Schitului Prodromu și de continuitatea prezenței românești în Sfântul Munte Athos.
Peste ani, când se va scrie istoria acestui sfânt așezământ, se va spune, fără îndoială, că Dumnezeu a rânduit la cârma lui un stareț care a înțeles că adevărata zidire începe în sufletul omului. Prin rugăciune, prin muncă, prin jertfă și prin iubire, părintele Atanasie Floroiu a făcut din Prodromu nu doar un schit restaurat, ci un loc în care harul lui Dumnezeu se simte, se trăiește și se împărtășește tuturor celor care vin cu inimă curată. Iar aceasta este cea mai frumoasă și mai trainică lucrare pe care o poate lăsa un om în urma sa - text scris de Dr. Stelian Titus Gombos.