''Personalități în închisorile comuniste: Ștefan Meteș, apărător al românilor ortodocși din Transilvania și istoric al rezistenței ortodoxe în fața ofensivei catolice, întemeietor al Arhivelor Statului din Transilvania, întemnițat fără sentință judecătorească de bolșevici în temnița Sighetului timp de cinci ani și două luni (6 mai 1950 - 6 iulie 1955)
Într-o scurtă autobiografie, întocmită la Cluj, în data de 30 aprilie 1958, marele istoric arhivist scria:
„Subsemnatul Ştefan Meteş, născut din părinţi ţărani, în 8 ianuarie 1887, în satul Geomal (raionul Alba Iulia), am studiat teologia şi literele la Universitatea Bucureşti (1912-1914).
Am fost Director al Arhivelor Statului din Transilvania, cu sediul în Cluj, din oct. 1922, până în septembrie 1947, conducând în mod onorific instituţia, până în april. 1949. Acum sînt pensionar cu pensie lunară de 388 lei, fără nici un alt venit.
În maiu 1919, am fost ales membru corespondent al fostei Academii Române, care mi-a premiat 4 lucrări istorice. Politică militantă n-am făcut, deşi am fost deputat în Parlamentul din 1919-21 şi subsecretar de stat la Ministerul de Interne şi la cel de Instrucţiune Publică în 1931-32 în Guvernul de tehnicieni prezidat de prof. N. Iorga.
În 6 maiu 1950, am fost ridicat de organele Ministerului de Interne şi reţinut până în 6 iulie 1955, când am fost pus în libertate fără nici o condamnare.
Am publicat peste 50 de studii în volume, broşuri şi în reviste din Istoria Românilor, cari privesc diferitele ei domenii.
Ştefan Meteş
Este autobiografia unui preot smerit, ieșit de aproape 3 ani din închisoare, unde fusese arestat alături de lamura istoricilor români, dintre care îi amintim pe Silviu Dragomir, Ioan Lupaș, Alexandru Lapedatu, Constantin Giurescu și mucenicul Gheorghe Brătianu (asasinat de ziua sa onomastică).
Ștefan Meteș avea studii temeinice de Teologie și Istorie la institutele de la Arad, Sibiu, Caransebeș și la Universitatea București, unde a fost învățăcel al lui Nicolae Iorga, Vasile Pârvan și Dimitrie Onciul. După absolvirea studiilor universitare, Ștefan Meteș a fost hirotonit pe seama Parohiei Ortodoxe Boholt, din apropierea Devei.
A cercetat istoria Bisericii românilor din Ardeal, abordând cu acrivie unirea cu Roma a unei părți a clerului transilvan, aflat sub conducerea lui Atanasie Anghel (poreclit Satanasie), dar neurmat de popor. Ștefan Meteș a consacrat ample studii rezistenței ortodoxe din Transilvania și a arătat suferințele românilor care nu și-au renegat credința.
Alături de preotul și istoricul Ioan Lupaș, de Profesorul Silviu Dragomir, a reliefat istoria bisericească ascunsă a Transilvaniei. „Istoria Bisericii și a vieții religioase a Românilor din Transilvania și Ungaria” este o capodoperă a istoricului Ștefan Meteș, fiind o frescă a istoriei bisericești din arealul cercetat.
Odată numit director al Arhivelor Statului din Transilvania, a cercetat numeroase arhive ale comunităților locale, de cele mai multe ori, prin eforturi proprii supraomenești, deoarece nu dispunea de fondurile necesare pentru a forma o echipă care să radiografieze arhivistic Transilvania, unită cu România, după sute de ani de pătimire.
A subliniat, în scrierile sale, în mod special în „Relațiile bisericii românești ortodoxe din Ardeal cu Principatele Române în veacul al XVIII-lea”, permanenta legătură a românilor transilvăneni cu frații lor de peste Carpați, arătând, spre exemplu, eforturile domnitorului Șerban Cantacuzino pentru răspândirea Bibliei de la București (apărută în 1688) în rândul ortodocșilor transilvăneni, legăturile Mitropolitului Andrei Șaguna cu numeroase personalități din Țara Românească și "delirul de bucurie" născut de Mihai Viteazul în rândul românimii din Ardeal, după cum arată doctorul în istorie Ovidiu-Valentin Boc.
În 1947, Ștefan Meteș a fost obligat să se pensioneze forțat de la conducerea Arhivelor Naționale și a fost exclus din calitatea de membru corespondent al Academiei Române (unde a fost repus în drepturi în iulie 1990).
Așa cum menționează în autobiografie, Ștefan Meteș a fost arestat abuziv, „fără nici o condamnare”, pe baza unui ordin scris al Securității Statului. Există o singură mărturie memorialistică despre perioada petrecută în închisoare de ilustrul istoric. Ea îi aparține lui Constantin C. Giurescu: „O pereche pe care o reperez uşor e Ştefan Meteş şi Silviu Dragomir; stau împreună, în aceeaşi celulă, şi ies împreună la plimbare.
Primul merge Silviu Dragomir; în urma lui, la doi metri, conform regulamentului, păşeşte Meteş”. Așadar, le-a fost hărăzit celor doi mari apărători ai românilor ortodocși din Transilvania să pătimească împreună în temnița Sighetului, construită în anul 1897 de autoritățile austro-maghiare, „cu ocazia aniversării primului mileniu maghiar”.
Pentru a înțelege amplitudinea operei lui Ștefan Meteș, redăm titlurile lucrările acestuia, așa cum au fost inventariate de filiala Cluj Napoca a Academiei Române: Cronica popii Vasilie din Scheiul Braşovului. c. 1650. Cu note şi lămuriri (1913); Şerban Vodă Cantacuzino şi biserica românească din Ardeal (1915);
Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Ardeal şi Ungaria (1918); Relaţiile comerciale ale Ţării Româneşti cu Ardealul până în veacul XVIII (1920); Istoria neamului românesc (1922); Relaţiile mitropolitului Şaguna cu românii din Principatele Române (1925); Din istoria artei religioase române. Zugravii bisericilor române (1926); Păstori ardeleni în Principatele Române (1926); Relaţiile Bisericii Române Ortodoxe din Ardeal cu Principatele Române în veacul XVIII (1928);
Viaţa bisericească a românilor din Ţara Oltului (1930); Lămuriri noi cu privire la Revoluţia lui Horia (1933); Domni din Principatele Române pribegi în Transilvania în veacul XVII (1934); Domni şi boieri din Ţările Române în oraşul Cluj şi românii din Cluj (1935); Din istoria dreptului românesc din Transilvania (1935);
Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria (1936); Viaţa Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania în cei din urmă douăzeci de ani (1919–1939) (1940); Contribuţii la studiul populaţiei din Transilvania în trecut (2 vol., 1941–1942); Drăguş, un sat din Ţara Oltului (Făgăraş) (1945); Din relaţiile noastre cu Rusia.
Fraţii David şi Teodor Corbea din Braşov în slujba poporului român ca luptători contra Unirii cu Roma, ca diplomaţi şi scriitori (1960); Şcolile de muzică şi cântare bisericească din Iaşi (1558) şi Bucureşti (1711–1823) şi românii din Transilvania (1965); Emigrări româneşti din Transilvania în sec. XIII–XX (1971) ş.a. A fost și autorul unor lucrări cu caracter biografic: Bibliografia scrierilor lui Nicolae Iorga (Ce a scris Nicolae Iorga).
Viaţa şi activitatea lui (1913); Activitatea istorică a lui Nicolae Iorga (1921); Regele Ferdinand al României (1925); Bibliografia operelor lui Nicolae Iorga (1931); Din relaţiile şi corespondenţa poetului Gh. Sion cu contemporanii săi (1939); Din corespondenţa poetului Gheorghe Sion. Viaţa şi activitatea sa (1940); Episcopul Dionisie Novacovici (în anii 1761–1767) (1973). A plecat la Domnul în 30 iunie 1977, la vârsta de 90 de ani. Fie să avem parte de rugăciunile lui!'' - text scris de profesorul Florin Palas pe contul său de Facebook.