''Oamenii trebuie educați în Biserică să aprecieze, să promoveze și să le placă cele mai înalte ale artei, după reperele Sfinților Părinți insuflați de Duhul Sfânt. Pentru că arta adevărată transmite prin formă un conținut spiritual, un sens duhovnicesc și o emoție care te luminează și înnobilează spre asemănarea cu Dumnezeu cel Înțelept, Iubitor și Frumos prin excelență.
De aceea trebuie păstrate cu acribie și formele artei creștine în hotarele serioase ale conținuturilor raționale duhovnicești. În Biserică nu merge aplicat dictonul apocrif și blasfemic „ce e frumos (la oameni) și lui Dumnezeu Îi place”, pentru că ceea ce-i place omului căzut (cu mintea și inima reeducate de patimile trupești și de atracțiile lumești superficiale) nu e în mare parte și pe placul lui Dumnezeu.
Mai degrabă trebuie educați oamenii să fie selectivi aspru în cele ale artei (pictură, sculptură, literatură, muzică, retorică) știind că „ce Îi place lui Dumnezeu este frumos și e de folos oamenilor” și doar acest frumos divin trebuie căutat, apreciat și promovat.
Altfel, sub aburii seducători ai beției falsei comuniuni și al falselor valori, mintea hipnotizată nu mai distinge șoaptele și unduielile șarpelui nevăzut în muzica și dansul Salomeii care ajunge să omoare gândul trezvitor și înțelept al pocăinței mântuitoare.
Am scris și eu mai demult despre devierile pietist-iubiriste și senzualiste ale interpretărilor contemporane de muzică bisericească și ale unor creații laice infiltrate în cult în mod necanonic și kitschos... https://patermihail.wordpress.com/2025/03/31/muzica-bisericeasca-intre-marturisirea-evlaviei-si-visarea-iubirista-meditatie/'' - comentariu scris de părintele Mihai Stanciu pe o rețea socială, la o postare de pe Facebook cu privire la riscurile deformării muzicii bisericești în duhul stricat al lumii contemporane.