Nu soția ta este vrăjmașul când te înfruntă, nici soțul tău nu este cel ce îți vrea răul când te mustră, ci diavolul este cel care stă la mijloc și rânjește, văzând cum vă sfâșiați unul pe altul pentru o umbră de dreptate pământească.
El este meșterul dezbinării, cel care îți șoptește la ureche în clipa de oboseală că ești neîndreptățit, că meriți mai mult, că cel de lângă tine nu te mai prețuiește așa cum ar trebui.
Diavolul aduce cearta nu ca pe o furtună mare de la început, ci ca pe o picătură de venin pe care o strecoară încet în paharul zilnic al vieții voastre, până când totul devine amar și de nebăut.
Ascultă bine, căci cel rău are un plan viclean pentru a stinge iubirea: el îți pune în față „imaginea diavolească” a gândurilor, proiectându-ți pe ecranul minții toate defectele celuilalt în culori stridente, în timp ce pe ale tale le ascunde sub preșul îndreptățirii de sine.
El este cel care îți aduce aminte, exact când vrei să ierți, de o jignire de acum zece ani, de o greșeală îngropată de mult, ca să nu lași rana să se vindece niciodată.
Pomenirea răului este mâncarea preferată a diavolului, iar tu îl hrănești ori de câte ori refuzi să uiți și să ierți cu adevărat.
Când ridici vocea, să știi că diavolul a pus deja mâna pe gâtul tău; el îți folosește limba ca pe o sabie cu care ucizi sufletul celui pe care Dumnezeu ți l-a dat să-l ocrotești.Cum poți să te mai rogi în timp ce inima îți este plină de spinii ranchiunii?
Diavolul știe că o rugăciune făcută în ceartă nu trece de tavan, așa că face tot posibilul să vă tulbure înainte de culcare sau înainte de a merge la Sfânta Liturghie. El vrea să vă despartă, să vă pună spate în spate, ca să nu mai vedeți chipul lui Dumnezeu în oglinda ochilor celuilalt.
El stinge iubirea oferindu-ți în schimb mândria de a avea dreptate.
Dar ce folos că ai dreptate, dacă în casă s-a așezat întunericul iadului? Ce folos că ești „învingător” în argumente, dacă ești învins în fața lui Hristos, care a tăcut pe Cruce pentru păcatele tale? Vrăjmașul te păcălește spunându-ți că ești slab dacă taci, că ești umilit dacă ceri iertare primul, dar aceasta este marea lui minciună. În realitate, cel ce cere iertare primul este cel mai puternic, căci acela îl calcă pe cap pe șarpele mândriei și eliberează casa de duhul tulburării.
Diavolul aduce cearta pentru a vă fura timpul, energia și liniștea, lăsându-vă goi de har și flămânzi de pace. El vrea să facă din căminul vostru o anticameră a disperării, unde copiii să învețe nu dragostea, ci viclenia și asprimea.
Trezește-te acum și vezi că lupta ta nu este cu omul de lângă tine! Când soția ta strigă, nu îi răspunde cu un strigăt mai mare, ci vezi în spatele ei pe vicleanul care o chinuie și ai milă de ea. Când soțul tău este aspru, pune pe rănile lui unguentul blândeții tale, nu sarea reproșurilor tale.
Smerenia este singurul foc care arde degetele diavolului și îl face să fugă urlând din casa ta. Dacă vei alege să taci când ești provocat, dacă vei alege să mângâi când ești lovit cu cuvântul, vei vedea cum diavolul se risipește ca fumul, căci el nu poate sta acolo unde domnește pacea jertfelnică.Nu lăsa pe cel rău să fie stăpân peste viața ta!
Închide ușa în fața gândurilor de suspiciune și de judecată. Nu te mai uita la defectele partenerului cu lupa mândriei, ci privește-ți propriile mizerii cu lacrimile pocăinței. Dacă vei face din inima ta un loc al iertării neîncetate, vei vedea cum iubirea pe care o credeai stinsă se va aprinde din nou, mai curată și mai puternică decât la început.
Căci iubirea nu este o plăcere a simțurilor, ci este o biruință continuă asupra egoismului pe care diavolul îl ațâță. Fii tu cel dintâi care depune armele, fii tu cel dintâi care aduce pacea, și vei vedea cum Dumnezeu Însuși se va coborî sub acoperișul tău, alungând pe vrăjmaș în adâncurile de unde a venit.